ANPCPPSR
AcasaProgrameCampaniiParteneriPublicatii de SpecialitateComunicate de PresaEvenimenteReclamatiiFilialeVideoContact
     | Descriere | Strategie | Structura | Statut-Regulament | Organigrama | Legislatie | Parteneri de Onoare | Membri de Onoare | Colaborari

Comunicate de Presa

[Inapoi]
Etichetarea pneurilor: sprijinirea consumatorilor pentru a face o alegere în cunoştinţă de cauză2009-11-25

Începând din noiembrie 2012, toate pneurile noi de maşini care se vor vinde în Europa vor fi clasificate şi etichetate după următoarele criterii: eficienţa din punct de vedere al consumului de combustibil, gradul de aderenţă la terenul umed şi silenţiozitatea acestora. Etichetarea este similară cu cea pentru electrocasnice precum frigiderele, iar cumpărătorii vor putea compara caracteristicele pneurilor înainte de achiziţionarea acestora.

 

Parlamentul a adoptat miercuri propunerea de regulament, după ce deputaţii şi preşedinţia Consiliului au negociat deja un acord la începutul lunii octombrie. Raportorul PE Ivo Belet (PPE, Belgia) a apreciat avantajele acestei legislaţii, declarând că "noul sistem de etichetare este o măsură simplă cu avantaje clare atât pentru mediu, cât şi pentru consumatori." Costurile pentru producători ar trebui să fie minime, a mai adăugat acesta.

 

Eficienţa consumului de combustibil şi aderenţa la terenul umed

Similar cu etichetarea electrocasnicelor, etichetarea pneurilor se va baza pe coeficientul de rezistenţă, cu scara de la „A” (verde, performanţă bună) la „G” (roşu). În afară de menţionarea eficienţei consumului de combustibil, etichetarea va oferi informaţii despre performanţa pneurilor la teren umed şi despre zgomotul exterior de rulare în decibeli.

 

Începând cu noiembrie 2012, furnizorii de pneuri C1, C2, şi C3 (pentru autoturisme, autovehicule utilitare uşoare şi autovehicule grele pentru transport de mărfuri) trebuie să indice clasa de eficienţă a consumului de combustibil, clasa de zgomot exterior de rulare şi valoarea măsurată a acestuia precum şi, dacă este cazul, clasa de aderenţă pe teren umed în materialele tehnice promoţionale, inclusiv pe paginile de internet ale acestora. Această cerinţă nu se aplică pneurilor reşapate, pneurilor profesionale de teren pneurilor proiectate să fie montate numai la vehicule destinate exclusiv curselor.

 

Toate pneurile C1 şi C2 produse după 1 iulie 2012 trebuie să deţină un autocolant sau o etichetă  atunci când acestea sunt furnizate magazinelor sau unui service auto.

 

Spre deosebire de frigidere, pneurile, de obicei, nu sunt expuse în magazine. Din acest motiv, comercianţii vor fi obligaţi să arate cumpărătorilor etichetarea înainte de achiziţionarea pneurilor şi aceasta să apară pe factură sau ca anexă la factură.

 

Pneuri mai silenţioase

În vederea promovării pneurilor silenţioase, Parlamentul a negociat reproiectarea pictogramei privind valoarea măsurată a zgomotului exterior de rulare, care va fi ilustrat de către un număr crescător de unde emise dintr-un difuzor. De exemplu, pneurile silenţioase pentru autoturisme, care produc un zgomot mai redus de 68 decibeli, vor fi etichetate cu o undă neagră şi două albe.

 

Stimulente pentru economisirea de combustibil

Măsuri de stimulare în vederea promovării pneurilor performante vor fi decise la nivel naţional. În principiu, statele membre vor putea oferi stimulente doar pentru pneurile etichetate cu cel puţin clasa "C" în ceea ce priveşte atât eficienţa consumului de combustibil, cât şi aderenţa pe teren umed.

 

Background

Având în vedere că aproximativ 25 % din emisiile totale de CO2 provin din transportul rutier, reducerea intensităţii energetice şi a emisiilor de dioxid de carbon provenind de la vehicule reprezintă o provocare majoră pentru UE.

Pneurile determină între 20 şi 30 % din consumul total de combustibil al vehiculelor şi o mai mare durabilitate a pneurilor ar trebui, aşadar, considerată ca făcând parte din abordarea integrată privind reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor provenite din transportul rutier.

 

Raportor: Ivo BELET (EPP, Belgia)

Procedură: codecizie, a doua lectură

Vot: miercuri, 25 noiembrie 2009

 

Mai multe informaţii:

Tyre labelling deal ready to roll - Comunicat de presă (EN) după acordul dintre Consiliu şi Parlament

Proiect de rezoluţie legislativă a PE (recomandare pentru a doua lectură) (EN):

 

Poziţie comună adoptată de Consiliu în vederea adoptării unui regulament  

 

Ivo BELET - Profilul raportorului

 

 

Contact:

Janez VOUK
Serviciul de presă

E-mail: indu-press@europarl.europa.eu

Tel: BRX  (32-2) 28 31053

       STR: (33-3) 881 74897 (STR)

Mobil:  (+32) 498 98 33 37

 

Ioana BOBEŞ

Serviciul de Presă

E-mail: ioana.bobes@europarl.europa.eu

Tel: BXL: (32-2) 28 32460

       STR: (33-3) 881 76725

Mobil: +32 (0) 498 983 983 

Internet: http://www.europarl.europa.eu/news/expert/default_ro.htm

 

Madalina MIHALACHE

Biroul Parlamentului European in Romania

redactia-RO@europarl.europa.eu

 (40-21) 405 0880 (BUC)

SUS